Sunt vise care sunt atât de intense, încât ne trezesc din somn, iar treji fiind, ne aducem aminte foarte bine în ce a constrat visul. Diverse articole susțin faptul că înainte de mari tragedii mondiale, mai multe persoane au avut astfel de vise intense, relaționate cu tragedia ce urma să vină. Însă acest tip de vise, capătă sens într-un context care poate fi aflat doar ulterior. Dar nu voi intra prea mult în această tematică, deoarece nu sunt expertă în așa ceva. Pentru mai multe detalii, "you can google it".
După cum susțineam într-un articol mai vechi, cred că visele mai sunt relaționate și cu sentimentul de deja-vu, dar despre asta vă las să citiți acolo.
Tot datorită unui vis, știu că poate suna ciudat, dar am ajuns să mă cuplez cu prima mea iubire și des mi se întâmplă ca atunci când visez pe cineva, câteva zile după să am un sentiment ciudat față de acea persoană.
Totuși să revin la ce m-a determinat să scriu acest articol. Acum jumătate de an m-am căsătorit, iar în urma evenimentului am început să port pe degetul inelar de la mâna dreaptă atât verigheta, cât și inelul de logodnă. Le-am purtat pe mâna dreaptă, deoarece amândouă inelele erau destul de mari pentru mâna stângă. Destul de recent, am reușit într-un final să ajung pe la bijutier și să îmi micșorez inelul de logodnă, așa că de aproximativ o lună am început să port ambele inele pe mâna stângă și chiar îmi vin bine; acum chiar trebuie să mă chinui un pic să le scot de pe deget.
Totul bine și frumos și cred că deja v-am plictisit cu acest "intro". Ca să trec la subiect, în una din nopțile trecute, mă trezesc din somn (nu mai rețin ce am visat), dar cert e că nu mai aveam verigheta pe deget, iar inelul de logodnă care era pe mâna stângă, era poziționat în dreptul montului pe degetul inelar de la cealaltă mână. Cum m-am trezit așa brusc din somn, am scăpat inelul de logodnă prin pat, dar care l-am găsit imediat. Apoi, bâjbâind prin întuneric, am încercat să găsesc și verigheta, dar nu am reușit așa că mi-am zis că o voi căuta dimineață pe lumină. Și dimineață am găsit-o, dar acum stau și mă gândesc: ce am putut visa, de m-a făcut să îmi scot inele de pe mâna stângă (care nu se scoteau așa ușor) și să încerc să le pun pe mâna dreaptă?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu